KÁROLY JÓZSEF IRENEAUS s-a născut la 6 martie 1854, în comuna Gönc, din nordul Ungariei. Pasionat de fizică încă de la o vârstă fragedă, petrecea mult timp în bibliotecă, sub îndrumarea unor profesori de prestigiu ai vremii. O scurtă perioadă a predat fizica la câteva şcoli din Ungaria, apoi s-a înscris la Universitatea din Innsbruck (Austria), unde a urmat Teologia. După depunerea jurământului în Ordinul Premontre, s-a angajat, în 1880, ca profesor la Gimnaziul Premonstratens din Oradea (actualul Colegiu Naţional „Mihai Eminescu”) pentru ca, în anul următor, să se înscrie ca student al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii „Ferenc József” din Cluj. În iunie 1882, a fost hirotonisit preot, iar 4 ani mai târziu şi-a luat doctoratul la Cluj, unde a şi predat, la Catedra de Radiaţii Aplicate. Cea mai mare parte a activităţii sale s-a desfăşurat în Oradea, ca profesor la Academia de Drept şi la Gimnaziul Premonstratens unde, graţie culturii sale vaste, a predat aritmetică, fizică, religie, limba latină, limba maghiară, geografie, bazele şi istoria filozofiei, psihologie, contabilitate şi etică.
Dezamăgit de faptul că, pentru aproape toţi orădenii, Ireneaus este un necunoscut, în ciuda personalităţii marcante a acestuia, Pásztai Otto, preşedintele Asociaţiei Elevilor de Odinioară ai Liceului Premonstratens Oradea, a publicat o lucrare cu caracter monografic în care descrie viaţa savantului. Potrivit cărţii lui Pásztai, Irenaeus a reuşit, în anul 1893, în curtea Gimnaziului de la Oradea, să facă prima transmisie radio, la 20 de metri distanţă. Experimentele profesorului au continuat, drept pentru care, în primăvara lui 1895, a reuşit să transmită semnale sonore, în codul Morse, până la o distanţă de 10 kilometri. Există, în acest sens, într-o carte publicată în 1985 de către fizicianul maghiar Heinrich Lászlo, o mărturie a unui fost elev de-al lui Irenaeus: „Noi, elevii, am fost martori oculari şi auditivi la transmisia semnalelor Morse, fără fir, din laboratorul de fizică al Colegiului, la mănăstirea Premonstratens din Sânmartin, aflată la 10 kilometri de oraş”.
Cum o bună parte din notiţele lui Irenaeus s-au pierdut, nu există prea multe dovezi care să ateste descoperirea acestuia. Totuşi, la 10 ani după moartea fizicianului, un prieten al său, dr. Balyi Ferenc Károly, a găsit câteva caiete din care lipseau unele notiţe, printre care acesta crede că se aflau şi referiri la invenţie. Balyi afirmă că, în 9 mai 1928, a primit de la Irenaeus o scrisoare în care călugărul îi relata cum, în ziua de 24 aprilie 1895, i-a descris ambasadorului Vaticanului, pe nume Agliardi, cu prilejul unei vizite a acestuia la Oradea, experimentul care permitea transmiterea la distanţă, fără fir, a semnalelor telegrafice. Mai mult, după cum afirmă Pásztai, „când reprezentantul Vaticanului l-a întrebat de cât timp se ocupă cu experimentul, Irenaeus i-a răspuns că de 2 ani, încrezător fiind că nimeni nu a mai făcut aşa ceva şi că nici Marconi şi nici Popov nu vor putea ajunge până acolo”.
Odată cu sfârşitul anului şcolar, în vara lui 1896, Irenaeus şi-a împachetat aparatele de transmisie, le-a închis în laborator şi a plecat în vacanţă. Între timp, Marconi, în urma experimentelor de la vila părinţilor săi din Bologna, din primăvara anului 1895, a reuşit, potrivit datelor istorice, prima transmisie la distanţă, deşi între emiţător şi receptor se afla un deal. În consecinţă, în anul 1896, Marconi şi-a brevetat invenţia.
În ciuda fragilităţii dovezilor care să ateste faptul că Irenaeus este autorul primului telegraful fără fir, abatele Premonstratens de Oradea, Fejes Rudolf Anzelm susţine că invenţia lui Irenaeus este amintită în scrierile fizicienilor vremii: „În fiecare an apărea un almanah editat de Ordinul Premonstratens. În caietul din 1907-1908 se pomeneşte, în treacăt, de o expoziţie la Londra, unde o firmă, Calderoni & Co, a expus aparatul lui Irenaeus, iar pe coperta unui catalog care aparţinea aceleiaşi firme era fotografiat telegraful său fără fir. Însă, din păcate, nicăieri nu este menţionată o dată exactă a experimentului şi nici o descriere completă a lui”.
Károly József Irenaeus a rămas în istoria Oradiei prin importantele sale contribuţii aduse modernizării oraşului. De pildă, în 1896, Irenaeus a asamblat, în urma achiziţionării pieselor din Europa, un aparat Röntgen extrem de performant la acea vreme, aparat folosit ulterior pentru investigaţia gratuită a peste 2000 de orădeni. După ce, în 1901, a fost ales consilier municipal, a reuşit, în decembrie 1903, să pună în funcţiune prima uzină electrică din oraş, iar în aprilie 1905, prima reţea de transport în comun care cuprindea cinci linii de tramvai, cu o lungime totală de 13 kilometri. A făcut cercetări legate de nivelul radioactivităţii solului, apei şi aerului oraşului. Ca urmare a unui proiect înaintat de savant Consiliului Local, în anul 1912, sumele plătite de orădeni pentru energia electrică s-au redus considerabil.
În ce priveşte promovarea fizicii, în 1916 a înfiinţat o fundaţie care să sprijine organizarea concursurilor de fizică, a organizat prima olimpiadă şi a editat prima culegere, ce cuprindea 400 de probleme. La iniţiativa lui a luat naştere primul cerc de fizică pentru elevii din Ungaria din acea vreme. Activitatea sa ştiinţifică a fost vastă, cuprinzând experimente care au evidenţiat existenţa undelor electromagnetice cu ajutorul coerorului, influenţa umidităţii şi a temperaturii asupra coerorului, precum şi experimente legate de producerea şi propagarea undelor electromagnetice, comportarea lor în apă şi trecerea undelor hertziene prin electroliţi. Coerorul cu tantal realizat de către Irenaeus a fost prezentat, în anul 1908, la expoziţia de materiale didactice din Londra. Datorită meritelor sale, Irenaeus a fost ales în conducerea a peste 14 asociaţii şi fundaţii
Dr. Károly József Irenaeus a decedat la 13 martie 1929, în Oradea. Pe traseul parcurs de procesiunea funerară, au fost aprinse toate luminile, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia savantului la introducerea electricităţii în oraş. În aprilie 2004, Primăria i-a acordat, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea sa şi a 75 de la moarte, titlul de "Cetăţean de onoare al municipiului Oradea".
KÁROLY JÓZSEF IRENEAUS 1854. március 6.-án született az észak-magyarországi Gönc községben. A szorgalmas, már gyerekkorától a fizikához vonzódó Ireneaus, a kor neves tanárainak irányítása alatt sok időt tölt a könyvtárban. Rövid ideig több magyarországi iskolában is tanít fizikát, majd beiratkozik az innsbrucki egyetem teológiai karára. 1880-ban leteszi a premontrei rend ünnepélyes fogadalmát, tanít a nagyváradi Premontrei gimnáziumban (jelenleg Mihai Eminescu főgimnázium), és következő évben beiratkozik a kolozsvári Ferenc József egyetem Természettudomány karára. 1882-ben pappá szentelik, négy év múlva pedig Kolozsváron doktorál, majd az Alkalmazott Sugár Tanszék tanára lesz. Tanári pályájának legnagyobb részét Nagyváradon töltötte a jogi egyetemen és a Premontrei Gimnáziumban, ahol általános műveltségének köszönhetően aritmetikát, fizikát, vallást, latin és magyar nyelvet, földrajzot, filozófiát, pszichológiát, könyvelést és etikát tanított.
Mivel a váradiak többsége nem is hallott a markáns személyiségről, Pásztai Ottó a Hajdani Premontrei Diákok Egyesületének elnöke megírta az Ireneaus-monográfiát, amelyben részletesen leírja a tudós életét és munkásságát. Eszerint Ireneaus 1893-ban a gimnázium udvarán elsőkét létesített rádiókapcsolatot 20 m távolságra. A tudós tovább kísérletezett majd 1895 tavaszán már 10 kilométerre tudta küldeni a Morse hangjeleket. Erről számol be egy magyar fizikus Henrich László 1985-ben megjelent könyvében, ahol Ireneaus egyik volt diákját idézi: "Mi diákok szem és fültanúi voltunk a Morse jelek drót nélküli továbbításának, a gimnázium fizika laboratóriumából a 10 kilométerre lévő szentmártoni premontrei rend kolostoráig."
Mivel Iranaeus jegyzeteinek nagy része elkallódott nincs igazán sok bizonyíték e megvalósítás igazolására. Mégis, halála után 10 évvel, egyik barátja dr. Balyi Ferenc Károly talált egy füzetet, melyből hiányzott néhány lap, amelyeken, feltételezés szerint a találmányról szóló feljegyzéseknek kellett lenniük. Balyi 1928. május 9-én kapott egy levelet Ireneaustól, amelyben arról tudósít, hogy 1895. április 24-én elmagyarázta a kísérletet a nagyváradra érkező Agliardi vatikáni nagykövetnek is. A Vatikán küldöttének arra a kérdésére, hogy mennyi ideje foglalkozik ezzel a kísérlettel, azt mondta, hogy két éve, és nagyon biztos volt abban, hogy sem Marconi sem Popov nem juthattak kísérleteikkel az ő szintjére. Az iskolai év végén, 1896 nyarán Ireneaus összecsomagolta a berendezéseit, bezárta a laboratóriumba és vakációra ment. Közben Marconi 1895 tavaszán a szülei Bolognai villájában végzett kísérletek eredményeként sikeres rádió kapcsolatot teremtett egy domb két oldalán lévő adó- illetve vevőkészülék között. Ezt követően 1896-ban Marconi szabadalmaztatta találmányát.
A halvány bizonyítékok ellenére, amelyek azt igazolnák, hogy Ireaneus találta fel az első drót nélküli távírót, Fejes Rudolf Anzelm a nagyváradi premontrei rend apátja állítja, hogy Ireneaus találmánya a kor fizikusainak kiadványaiban is megjelent: "A premontrei rend 1907-08-as évkönyvében említést tesznek egy londoni kiállításról, ahol a Calderoni & Co cég kiállította Iranaeus berendezését és a cég egyik katalógusának egyik fedőlapján is szerepel a drót nélküli távíró fényképe. Sajnos sehol sem említik meg a kísérlet elvégzésének dátumát és ennek teljes leírását sem."
Károly-József Irenaeus maradandót alkotott Nagyvárad modernizálásában is. Így 1896-ban Irenaeus külföldön beszerzett alkatrészekből állított össze egy a korában nagyon modernek számító Röntgen gépet, amelyet aztán 2000 nagyváradi lakos ingyenes vizsgálatára használtak.
1901-ben városi tanácsos lett és szorgalmazta az elektromos közvilágítás bevezetését, melynek eredményeként 1903 decemberében üzembe helyezték Nagyvárad első villanytelepét, majd 1905 áprilisában az első közszállítási hálózatot, amely 13 km sínből és 5 villamos-vonalból állt. Méréseket végzett a város talajában, levegőjében és vizében lévő radióaktív sugárzás szintjéről is. Egy általa benyújtott tervezetnek köszönhetően 1912-től a nagyváradiak által fizetett elektromos energia ára jelentősen lecsökkent.
A fizika népszerűsítésének érdekében 1916-ban létrehozott egy alapítványt a fizika versenyek támogatására, megszervezte az első fizika olimpiát és kiadta az első 400 feladatot tartalmazó példatárat. Kezdeményezésére jött létre az első fizika kör is, az akkori Magyarország diákjai számára. Tudományos munkássága szerteágazó volt. Foglalkozott az elektromágneses hullámok kimutatásával a koherer segítségével, a nedvesség és a hőmérséklet befolyásával a koherer. Kísérletet végzett az elektromágneses hullámok létrehozására, terjedésére és vízben való viselkedésére, valamint tanulmányozta a rádióhullámok terjedését elektrolitokban. Az Irenaeus által készített tantál koherer bemutatták az 1908-as londoni didaktikai kiállításon. Érdemei alapján beválasztották több mint 14 egyesületbe és alapítványba.
Dr. Károly-József Irenaeus 1929 március 13-án halt meg Nagyváradon. A halotti menet útvonalán meggyújtották az elektromos világítást, így tisztelegve az elektromos áram bevezetőjének Nagyváradon.
2004 áprilisában, születésének 150-edik és halálának 75-ötödik évfordulóján, a polgármesteri hivatal a város díszpolgári címét adományozta neki.