Șeica Mică este o localitate în județul Sibiu, cu o populație de 1064 locuitori.

Șeica Mică

Șeica Mică, biserica fortificată

Google Static Map

Coordonate GPS:
46.05565 N, 24.12645 E

Biserica evanghelică gotică a localității Șeica Mică, a fost construită în 1411. Lăcașul are trei nave, turn clopotniță și cor alungit. Navele au tavan drept, iar corul boltă cu nervuri, și cinci ferestre frumos ornate.

Nava centrală se leagă de cele laterale prin arcade gotice rezemate pe patru stâlpi. Biserica a avut două altare realizate în 1552, respectiv 1762. Cel vechi a fost furat în 1999, cel actual este din marmură.

În interiorul bisericii se află și piatra funerară a preotului Michael Oltard, care a slujit aici 23 ani și a decedat în anul 1623. Turnul a fost construit în anul 1463. Fortificarea bisericii a fost realizată în secolul XVI, prima dată a fost înconjurată cu un zid de apărare cu trei turnuri, după care au fost ridicate zidurile transversale și cel de al doilea zid de apărare, care s-a păstrat în întregime. De la zidul interior s-au păstrat doar arcurile galeriei de apărare pe partea de sud vest a bisericii. Frumoasa cristelniță de bronz realizată în anul 1556 se află la biserica Sf. Margareta din Mediaș.

Vizitabil

Luni - Duminică: 10.00 - 19.00

Contact:

Tel : 0040-269-514-701

Răspundem în limbile:

română, germană

Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Tudor Seulean Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu
Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Fejes István Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Fejes István Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Fejes István Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás
Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Fejes István Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Fejes István Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu
Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Fejes István Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Andreea Grosoșiu Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica , Foto: Jakabffy Tamás

Share Biserica evanghelica fortificata, Seica Mica (DN14 Sighisoara-Sibiu)

Facebook Twitter LinkedIn